Середа, 20.09.2017, 23:06
Вітаю Вас Гість | RSS
Календар подвй
Календар свят і подій. Листівки, вітання та побажання
Міні-чат
Статистика

Онлайн всього: 1
Гостей: 1
Користувачів: 0
Головна » 2016 » Квітень » 7 » Organizația publică „Asociaţia Cadrelor Didactice de Etnie română din Ucraina” şi-a deschis larg uşile
09:43
Organizația publică „Asociaţia Cadrelor Didactice de Etnie română din Ucraina” şi-a deschis larg uşile

Organizația publică

„Asociaţia Cadrelor Didactice de Etnie română din Ucraina”

şi-a deschis larg uşile

„Cred că datoria şcolii şi a profesorilor este să ne înveţe căt mai temeinic, să ne pregătească pentru viaţă, deoarece eu cred că nu poţi face nimic în viitor fără şcoală”    – sunt cuvintele unui elev care le-a exspus într-o compunere.

Căt de importantă este profesia învăţătorului, care este valoarea lui în viaţa contemporană şi alte multe întrebări s-au adunat să discute profesorii din regiunea Cernăuţi, Odesa și Transcarpatia.

În data de 2 aprilie 2016 la Cernăuți şi-a deschis larg uşile pentru o ședință organizația publică „Asociaţia Cadrelor Didactice de Etnie română din Ucraina”, legalizată la 1 decembrie 2015. Preşedintele asociaţiei, doamna Lilia Govornean, s-a străduit să adune profesorii cu inimă şi suflet românesc la o şedinţă cu tema: „Rolul profesorului în societate”. Noi, profesorii de limba și literatura română avem o sfântă datorie: de a păstra rădăcinile limbii române şi istoria neamului, doar un popor atât trăieşte, cât îi dăinuie Limba, Istoria şi Neamul. Această şedinţă a reunit Bucovina, Maramureşul istoric şi Odesa. Să ne fie într-un ceas bun!

La această ședință au fost prezenți mulți oaspeţi de onoare: ca reprezentant ai autorităților locale – doamna Olga Ostafi, specialist principal la Departamentul învățământ și știință al Administrației regionale de stat,  din România – senatorul Viorel Badea, deputatul în Parlamentul României Aurelian Mihai, Consulul General al României la Cernăuți, Exelența Sa Eleonora Moldovan, președintele asociației „Convergențe Europene”, Sergiu Dan.

Oaspeţii prin cuvinte frumoase şi-au expus gândurile referitor la rolul asociaţiei la etapa actuală. Domnii au promis să susţină proiectele înaintate pe viitor de membrii „Asociaţiei Cadrelor Didactice de Etnie română din Ucraina.” Ne-a bucurat mult prezența reprezentanților filialelor din Transcarpatia şi Odesa. Elena Şovac, membră a filialei din regiunea Transcarpatia, a ţinut discursul „Şcoala astăzi. Probleme şi realizări”. Doamna, însoţită de discipolii săi, elevii școlii de la Apșa de Mijloc, ne-au adus în efemerul cântecului Maramureșul și au fost premiaţi pentru măiestria lor cu aplauze din partea prezenţilor în sală.

Despre problemele cu care se confruntă învăţământul şi şcoala, problemele limbii române în regiunea Odesa ne-a comunicat Galina Pelin, preşedintele filialei din regiunea Odesa.

În partea a doua  a şedinţei, profesorii au făcut schimb de experienţă. Preşedintele „Asociaţiei Cadrelor Didactice de Etnie română din Ucraina”, Lilia Govornean, a vorbit despre reformele învăţământului în Ucraina şi rezistenţa la schimbări. Doamna Lilia a confirmat că un profesor modern înseamnă un profesor foarte bine informat, cu mintea flexibilă şi deschisă spre nou, un profesor care să fie conştient că munca lui are misiunea să pregătească elevii pentru viaţă. În discursul său a vorbit și despre manualelor şcolare tipărite în limba română.

Marilena Zâgrea, şefa de studii la CIE din satul Cupca, raionul Hliboca a comunicat despre continuitatea grădiniţă-şcoală ca factor important al reuşitei şcolare. Pot să confirm că cu mare suflet învăţătoarea de la clasele primare de la ŞCG din satul Mihoreni, raionul Herţa, Elena Scripca, a vorbit despre învăţător şi specificul dezvoltării intelectuale a şcolarului mic. Ca concluzie profesoara s-a bazat pe cuvintele lui Ion Heliade Rădulescu: „Fără şcoală să nu aştepte nimeni nici părinți buni, nici fii buni şi prin urmare nici stat bine organizat şi bine cârmuit şi păstorit”.

Educaţia pentru toate timpurile şi pentru toate popoarele constituie cel mai important fenomen al vieţii spirituale şi sociale. Liudmila Rotaru, metodistă de limba şi literatura română, raionul Noua Suliţa a dezvăluit problema educaţiei şi problematica lumii contemporane. Ideile doamnei Rotaru au fost susţinute de colegi.

Sufletele profesorilor au încălzit elevii şi unii membri ai  colectivului pedagogic din şcoala din satul Marşineţ susţinuţi de directorul Rodica Galac, ei au venit cu „Cuvântul PROFESOR în poezie şi cântec”. Au fost minute de relaxare, de emoți.

Pentru munca asiduă doamnele Rodica Galac, Liudmila Rotaru și Lilia Crigan au fost menţionate cu diplome de onoare din partea preşedintei asociaţiei Lilia Govornean.

Ședinţa membrilor „Asociaţiei Cadrelor Didactice de Etnie română din Ucraina”  s-a încheiat cu întocmirea planului de lucru al următoarei şedinţe.

Din partea cadrelot didactice de etnie română din regiunea Cernăuţi, aducem sincere mulţumiri preşedintei asociaţiei Lilia Govornean şi fondatorilor pentru munca colosală depusă, pentru aceată asociaţie, care ne va fi un ajutor în munca noastră zi de zi, doar suntem datori să ducem flacără aprinsă de Domnia Sa Ştefan cel Mare şi Sfânt mai departe, să fim demni de Neamul şi Istoria străbunilor, să le purtăm amintirea prin cutezanţă şi să  ne mândrim  că suntem urmaşii lor.

Iulia Seredenco,

 profesoară de limba și literatura romănă,

școala medie Mălinești, raionul Noua Sulița

Переглядів: 87 | Додав: Shkola-Malynivka | Рейтинг: 0.0/0
Всього коментарів: 0
avatar
Вхід на сайт
Точна година
Календар
«  Квітень 2016  »
ПнВтСрЧтПтСбНд
    123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930
Пошук
Освітні сайти
Малинівська ЗОШ

Сайти шкіл району

УПРАВЛІННЯ ОСВІТИ, МОЛОДІ ТА СПОРТУ НОВОСЕЛИЦЬКОЇ Р Д А

Новоселицька районна організація профспілки

МВС